Legea RCA, adoptată de Senat. Ce modificări prevede

Legea RCA, adoptată de Senat. Ce modificări prevede
Publicat: 13/09/2016, 19:43
Actualizat: 31/10/2016, 16:47

„Principala modificare este acel tarif de referință, de acolo urmează pe urmă multe modificări, modul cum se stabilește tariful, sarcina dată ASF de a stabili un tarif de referință care duce la limitarea creșterilor la tariful RCA”, a declarat senatorul Viorel Arcaș (PSD), unul dintre inițiatorii proiectului.

Arcaș a mai spus că prin acest proiect de lege Guvernul trebuie să se ocupe de înființarea unei societăți de stat care să încheie asigurări, piața devenind astfel mai competitivă.

„A doua (modificare – n.r.) este o sarcină dată Guvernului de a se ocupa într-un anumit termen de înființarea unei societăți sau crearea unei activități în cadrul societăților de stat, cum este Eximbank, care să încheie asemenea asigurări; intrând pe piață, concurența va fi alta, bineînțeles cu asigurarea unui profit sau chiar fără profit, dar acoperirea costurilor pentru că nu trebuie să facă societățile de stat pofit, trebuie să asigure bunăstarea populației. Oricum și duce la un mediu concurențial mult mai sănătos, la ora actuală nu avem decât niște operatori privați care sunt cam toți străini, statul nu are”, a explicat senatorul.

De asemenea, proiectul prevede că doar cei care părăsesc țara vor mai plăti Cartea verde și că vârsta nu va mai fi un criteriu pentru stabilirea prețului poliței RCA.

Totodată, service-urile vor fi obligate să asigure toate reparațiile unui autoturism asigurat. Potrivit legii votate de senatori, un contract RCA poate fi făcut în rate, pe o perioadă mai mică (de exemplu, între 1 și 3 luni).

Asiguratorul va fi obligat să achite paguba într-un termen stabilit de lege, în caz contrar li se va retrage licența. În plus, tractarea autovehiculului avariat va trebui să fie asigurată prin polița RCA.

Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
S-a schimbat legea pentru proprietarii de terenuri. UE a cedat în fața României: „Rezolvat 100%”
Vreme capricioasă în România. Anunț surprinzător de la ANM
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Cine a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela?